Grădina de vară și terasă

Dimineți calme în foșnetul frunzelor de bambus

Începe-ți ziua într-un spațiu zen, inspirat de designul minimalist al grădinilor japoneze. Momentele de inspirație și starea de bine pot apărea oricând, mai ales când te relaxezi având pe fundal foșnetul vântului în frunzele copacilor. Vino să-ți bei cafeaua în grădina de vară a hotelului; vei fi înconjurat de bambuși, o plantă care uimește prin simplitatea ei, dublată de anduranță și versatilitate – bambusul produce cu 35% mai mult oxigen decât copacii și consumă mai mult dioxid de carbon decât orice altă plantă.